De ce bebeluşii sunt atât de neputincioşi? FOTO

Spre deosebire de lumea animală, copiii umani sunt mult mai neputincioşi. Pentru primele două luni de viaţă, ei nu-şi pot ridica capul fără ajutor. Potrivit Centrul pentru Controlul si Prevenirea Bolilor (CDC), de obicei bebeluşii încep să se rostogolească pe la aproximativ 4 luni şi pot sta aşezaţi la aproximativ 6 luni. Ei încep, de obicei, să stea în picioare, la aproximativ 9 luni şi fac primii paşi pe la aproximativ 1 an.

Reglarea fină a abilităţilor de bază pentru supravieţuire, precum mersul şi abilitatea de a mânca siguri, durează cel puţin încă un an sau chiar mai mult. În acest timp, cei mici rămân dependenţi de părinţi sau de persoanele care îi ingrijesc. Va dura aproape un deceniu înainte ca acesta sa fie în măsură să poată trăi pe cont propriu.

• Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini bani
• Două țări și-au unit forțele comerciale și vor să cucerească Europa

Experţii afirmă că acest lucru este normal. Timpul suplimentar de care oamenii au nevoie pentru a dobândi aceste abilităţi face parte din procesul evolutiv necesar dezvoltării creierului. Creierul trebuie să se dezvolte complet pentru a fi capabil să gestioneze o motivare complexă, comunicare şi interacţiune socială, alături de condiţiile fizice şi capacităţile unui corpul adult.

”Unele animale au nevoie ca puii lor să devină cât mai repede mobili şi independenţi în apă sau pe uscat. Argumentul este că adulţii sunt în mod constant în mişcare şi tânăra generaţie trebuie să ţină pasul în fuga de prădători”, explică John Dumbacher, specialist în ornitologie şi mamalogie la Academia de Ştiinţe din California.

Există o variabilitate similară atât la mamifere cât şi la păsări. Deşi toţi puii de mamifere sunt dependenţi  de mamele lor în ce priveşte nutriţia, unii sunt mai capabili fizic decât alţi nou-născuţi.

Mânjii, la scurt timp după naştere, pot sta în picioare şi merge, deoarece caii adulţi de sex feminin sunt destul de mari şi perioada de gestaţie durează mai mult timp în care puii lor reuşesc să se dezvolte în mod substanţial. Acest fapt îi face mult mai capabili din punct de vedere fizic.

Sursa foto: Pinterest

Potrivit unui studiu publicat în 2012, limitările fizice şi metabolice se aplică şi în raport cu gestaţia umană şi naşterea.

Este un fapt cunoscut că creierul şi craniul la bebeluşi nu poate creşte şi se dezvolta mai mult în uter deoarece acesta nu ar trece prin pelvisul mamei. Studiul a constatat că perioadă de gestaţie de 9 luni (în medie) este probabil cea mai lungă perioadă în care o femeie ar putea susţine în siguranţă rata metabolismului accelerat necesară în timpul sarcinii.

Potrivit lui Dumbacher, cu cât sunt mai multe informaţii pe care un minor trebuie să le absoarbă de la adulţii de aceeaşi natură, cu atât mai important este rolul îngrijirii părinteşti pe termen lung.

Această opinie explică drumul lung pe care un copil trebuie să-l parcurgă de la nou-născut neajutorat, la copil şi apoi la adult, având în vedere cât de mult ei trebuie să înveţe de la părinţii lor despre comunicare şi comportamentul social.

”Procesul mai lung de dezvoltare pe care oamenii o experimentează este „un lux”, a declarat Marianella Casasola, profesor în cadrul Departamentului de Dezvoltare Umana (Universitatea Cornell).

Sursa foto:bellevuecollege

Deşi poate parea că capacităţile fizice timpurii ale oamenilor cedează în faţa capacităţilor pe care le posedă alte animale, pe termen lung, lungimea perioadei de neputinţă relativă oferă oamenilor, în cele din urmă, un câştig cognitiv substanţial.

„Noi ştim că lucrurile evoluează într-un anume fel, deoarece există un avantaj în acel lucru. O rată de maturitate mai mare ne permite să ne dezvoltăm mult mai mult complexitatea gândirii”, a concluzionat Marianella Casasola.

Sursa: Live Science

Vă recoamndăm şi aceste articole: